sursa: www.vice.com
Cum compromite ACTA mediul academic?
Acreditează ideea că educația e o afacere mai mult decât o valoare de care depinde progresul societății, că afacerile cu bunuri culturale justifică interzicerea răspândirii cunoaşterii şi că valoarea intelectuală a contribuţiilor academice se reduce la preţul lor. Problematica aceasta nu are a face cu comerţul, nu e pentru contabili şi Ministerul Economiei. O repet de câte ori am ocazia: ştiinţa şi arta nu se vând la bucată. Aprecierea lor vine dintr-un exerciţiu intelectual care se transmite cu mari eforturi din generaţie în generaţie. Cineva care nu are nici cea mai vagă idee despre cărţile lui Newton nu dă doi bani pe Einstein. Cineva insensibil la muzică (pentru că n-a avut bani să-şi cultive sensibilitatea artistică) nu are cum să plătească pentru muzică. Bunurile culturale nu au acelaşi regim ca bunurile fizice. Promotorii capitalismului cultural nici măcar nu-şi dau seama că distrug sursa bunurilor pe care doresc să le „protejeze”. Dar nu e vorba numai de bani aici. E vorba de patrimoniul cultural al umanităţii, de felul în care va arăta societatea în viitor. În definitiv, e vorba de supravieţuirea rasei umane.
Care este amploarea filesharingului în zona academică?
Nu pot să emit o estimare. Dar un lucru e cert, în lumea academică schimbul de fişiere este o practică ce datează încă din vremea în care Internet-ul nu fusese deschis pentru comercianţi. Pe Internet, la început a fost ştiinţa. Abia apoi au apărut tarabele zarafilor. World Wide Web a fost creat în scopul distribuirii de fişiere. Tim Berners-Lee a inventat WWW la CERN, în ’90, nu ca să facă comerţ online, ci pentru a rezolva o problemă de comunicare academică, dorind ca fişierele ce conţin informaţii ştiinţifice să fie distribuite eficient. Mulţi cercetători, mai ales în domeniile tehnice, folosesc reţele peer-to-peer pentru a distribui programele de calculator pe care le concep sau date ştiinţifice. Absenţa acestei posibilităţi, lipsa diseminării informației, ar fi un mare pas înapoi. Calitatea activităţilor academice ar scădea foarte mult.
Ce părere aveți de închiderea unor site-uri care diseminau conținut academic precum library.nu?
E cea mai limpede dovadă că ACTA nu este un acord internațional necesar, ci un semn al faptului că un număr de firme foarte bogate urmăresc să modifice modul în care utilizatorii folosesc Internet-ul, împotriva voinţei lor şi împotriva caracteristicilor tehnologiei. După ce PIPA şi SOPA au fost abandonate de Congresul american au urmat acţiuni poliţieneşti de amploare. După protestele împotriva ACTA am anticipat că vor urma altele. Mă aşteptam totuşi ca editurile să aibă o atitudine mai tolerantă faţă de cei ce fac efortul de a citi, dar nu au bani pentru a cumpăra cărţi scumpe. Te aştepţi întotdeauna ca acolo unde sunt cărţi să fie şi oameni înţelepţi. Dar poate că ideea asta e doar o prejudecată inactuală.
[...]
Vocile anti-ACTA spun că aceasta urmărește mai degrabă un control al individului sub pretextul drepturilor de autor. Sunteți de acord?
E mai rău decât atât. ACTA urmărește creșterea gradului de control, supraveghere și constrângere în scopul de a expropria o parte din domeniul public. Ideea că interesele investitorilor primează faţă de interesul public este mai dăunătoare decât exercitarea controlului propriu-zis. Dacă banii contează mai mult decât progresul, dacă libertatea se măsoară în sume de bani, dacă negocierile secrete sunt o practică la fel de justificată ca deliberarea democratică, atunci drepturile constituţionale pot fi modificate oricând şi oricum. Iar când tratate precum ACTA ne vor părea înţelegeri internaţionale normale, nimeni nu va mai şti cum este libertatea, chiar dacă ar dori s-o aibă. Să nu ştii ce înseamnă libertatea e mai rău decât să nu o ai.
Drepturile de utilizator restrânse și sancționarea celor care copiază, modifică sau distribuie fără permisiune ajută economia?
Drepturile morale ale autorilor trebuie să fie respectate scrupulos, indiferent de statisticile economice. Dar buna funcţionare a pieţelor culturale depinde de răspândirea informaţiei, nu de ascunderea ei. Concepţia simplistă despre drepturile autorilor devalorizează persoana şi promovează monopolul. E suficient ca filmele tale să se vadă la cinematograf ca să spui că sunt valoroase? Se reduce valoarea unui artist la vânzările înregistrărilor sale? Are sens ca o instituţie publică să achiziţioneze un sistem informatic gata făcut, în loc să foloseascăsoftware liber şi să angajeze programatori, investind întreaga sumă în resursa umană locală? Valorificarea comercială a culturii nu se face cu planul de afaceri de la supermarket.
Este limitarea accesului la informație o formă de regres cultural?
Limitarea drastică a accesului la cunoaștere în numele interesului comercial, interdicția de studia, de a citi, de a aprecia arta, o interdicţie pe care unii încearcă să o impună celor care nu pot să achite un preț stabilit arbitrar, este în mod cert o formă de regres cultural. O bună educaţie nu se dobândeşte cu uşurinţă, fără disciplină şi sacrificii. În condiţiile în care din ce în ce mai puţini dintre noi sunt capabili şi doritori să facă astfel de sacrificii, ce efect vor avea prohibiţiile impuse în numele interesului comercial? Adevărata investiţie în cunoaştere este încurajarea, nu îngrădirea ei. Inteligenţa şi talentul nu depind de venituri.
Există vreo posibilitate legală de a face filesharing cu conținut academic într-o Europă în care se aplică ACTA?
Da. În primul rând, oamenii de ştiinţă şi creatorii de artă autentici păstrează conştiinţa misiunii lor publice. Din acest motiv, ei refuză să apeleze la noile reglementări, distribuind liber propriile lucrări sau înregistrări. Este suficient să vizitezi site-urile marilor universităţi din lume şi vei audia cursuri întregi, vei citi cărţi şi vei admira arta, gratuit, cu „complicitatea” autorilor.
Acreditează ideea că educația e o afacere mai mult decât o valoare de care depinde progresul societății, că afacerile cu bunuri culturale justifică interzicerea răspândirii cunoaşterii şi că valoarea intelectuală a contribuţiilor academice se reduce la preţul lor. Problematica aceasta nu are a face cu comerţul, nu e pentru contabili şi Ministerul Economiei. O repet de câte ori am ocazia: ştiinţa şi arta nu se vând la bucată. Aprecierea lor vine dintr-un exerciţiu intelectual care se transmite cu mari eforturi din generaţie în generaţie. Cineva care nu are nici cea mai vagă idee despre cărţile lui Newton nu dă doi bani pe Einstein. Cineva insensibil la muzică (pentru că n-a avut bani să-şi cultive sensibilitatea artistică) nu are cum să plătească pentru muzică. Bunurile culturale nu au acelaşi regim ca bunurile fizice. Promotorii capitalismului cultural nici măcar nu-şi dau seama că distrug sursa bunurilor pe care doresc să le „protejeze”. Dar nu e vorba numai de bani aici. E vorba de patrimoniul cultural al umanităţii, de felul în care va arăta societatea în viitor. În definitiv, e vorba de supravieţuirea rasei umane.
Care este amploarea filesharingului în zona academică?
Nu pot să emit o estimare. Dar un lucru e cert, în lumea academică schimbul de fişiere este o practică ce datează încă din vremea în care Internet-ul nu fusese deschis pentru comercianţi. Pe Internet, la început a fost ştiinţa. Abia apoi au apărut tarabele zarafilor. World Wide Web a fost creat în scopul distribuirii de fişiere. Tim Berners-Lee a inventat WWW la CERN, în ’90, nu ca să facă comerţ online, ci pentru a rezolva o problemă de comunicare academică, dorind ca fişierele ce conţin informaţii ştiinţifice să fie distribuite eficient. Mulţi cercetători, mai ales în domeniile tehnice, folosesc reţele peer-to-peer pentru a distribui programele de calculator pe care le concep sau date ştiinţifice. Absenţa acestei posibilităţi, lipsa diseminării informației, ar fi un mare pas înapoi. Calitatea activităţilor academice ar scădea foarte mult.
Ce părere aveți de închiderea unor site-uri care diseminau conținut academic precum library.nu?
E cea mai limpede dovadă că ACTA nu este un acord internațional necesar, ci un semn al faptului că un număr de firme foarte bogate urmăresc să modifice modul în care utilizatorii folosesc Internet-ul, împotriva voinţei lor şi împotriva caracteristicilor tehnologiei. După ce PIPA şi SOPA au fost abandonate de Congresul american au urmat acţiuni poliţieneşti de amploare. După protestele împotriva ACTA am anticipat că vor urma altele. Mă aşteptam totuşi ca editurile să aibă o atitudine mai tolerantă faţă de cei ce fac efortul de a citi, dar nu au bani pentru a cumpăra cărţi scumpe. Te aştepţi întotdeauna ca acolo unde sunt cărţi să fie şi oameni înţelepţi. Dar poate că ideea asta e doar o prejudecată inactuală.
[...]
Vocile anti-ACTA spun că aceasta urmărește mai degrabă un control al individului sub pretextul drepturilor de autor. Sunteți de acord?
E mai rău decât atât. ACTA urmărește creșterea gradului de control, supraveghere și constrângere în scopul de a expropria o parte din domeniul public. Ideea că interesele investitorilor primează faţă de interesul public este mai dăunătoare decât exercitarea controlului propriu-zis. Dacă banii contează mai mult decât progresul, dacă libertatea se măsoară în sume de bani, dacă negocierile secrete sunt o practică la fel de justificată ca deliberarea democratică, atunci drepturile constituţionale pot fi modificate oricând şi oricum. Iar când tratate precum ACTA ne vor părea înţelegeri internaţionale normale, nimeni nu va mai şti cum este libertatea, chiar dacă ar dori s-o aibă. Să nu ştii ce înseamnă libertatea e mai rău decât să nu o ai.
Drepturile de utilizator restrânse și sancționarea celor care copiază, modifică sau distribuie fără permisiune ajută economia?
Drepturile morale ale autorilor trebuie să fie respectate scrupulos, indiferent de statisticile economice. Dar buna funcţionare a pieţelor culturale depinde de răspândirea informaţiei, nu de ascunderea ei. Concepţia simplistă despre drepturile autorilor devalorizează persoana şi promovează monopolul. E suficient ca filmele tale să se vadă la cinematograf ca să spui că sunt valoroase? Se reduce valoarea unui artist la vânzările înregistrărilor sale? Are sens ca o instituţie publică să achiziţioneze un sistem informatic gata făcut, în loc să foloseascăsoftware liber şi să angajeze programatori, investind întreaga sumă în resursa umană locală? Valorificarea comercială a culturii nu se face cu planul de afaceri de la supermarket.
Este limitarea accesului la informație o formă de regres cultural?
Limitarea drastică a accesului la cunoaștere în numele interesului comercial, interdicția de studia, de a citi, de a aprecia arta, o interdicţie pe care unii încearcă să o impună celor care nu pot să achite un preț stabilit arbitrar, este în mod cert o formă de regres cultural. O bună educaţie nu se dobândeşte cu uşurinţă, fără disciplină şi sacrificii. În condiţiile în care din ce în ce mai puţini dintre noi sunt capabili şi doritori să facă astfel de sacrificii, ce efect vor avea prohibiţiile impuse în numele interesului comercial? Adevărata investiţie în cunoaştere este încurajarea, nu îngrădirea ei. Inteligenţa şi talentul nu depind de venituri.
Există vreo posibilitate legală de a face filesharing cu conținut academic într-o Europă în care se aplică ACTA?
Da. În primul rând, oamenii de ştiinţă şi creatorii de artă autentici păstrează conştiinţa misiunii lor publice. Din acest motiv, ei refuză să apeleze la noile reglementări, distribuind liber propriile lucrări sau înregistrări. Este suficient să vizitezi site-urile marilor universităţi din lume şi vei audia cursuri întregi, vei citi cărţi şi vei admira arta, gratuit, cu „complicitatea” autorilor.
